Mănăstirea Bârsana

                                                         

                                                                Mănăstirea Bârsana

IMG_0430

        Mănăstire de călugăriţe, înfiinţată în 1720 cu hramul Sfinţilor Apostoli, ctitor fiind familia voievodală Dragoş. De la Borşa până la mănăstire sunt 57 de km. Această mănăstire a fost  cea mai înaltă construcţie din lemn la acea vreme, 57m. În 1735 – 1740 a fost reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului. Există un atestat documentar care spune că între anii 1326- 1346 acest sat numit Bârsana a fost în proprietatea cneazului Stanislau, fiul lui Stan Bârsan. Se mai dovedeşte că această mănăstire există de secole, după documentul găsit la 6 noiembrie 1405, în care se amintea de existenţa unui câmp al mănăstirii. Biserica a fost folosită până în anul 1791 când a fost desfiinţată.

       În anul 1802 această biserică este mutată de către localnici în mijlocul satului, unde şi astăzi se găseşte.

IMG_0418

   Turnul clopotniţă de la intrare fiind construit mult mai târziu, în anii 1998-1999, şi pe care tronează o inscripţie:

      ,, Aceasta nu e alta fără numai  casa lui Dumnezeu, acesta este poarta cerului”.

IMG_0404

Mănăstirea este una dintre cele mai înalte construcţii din lemn din Europa. În incinta actualului complex monahal de o rară frumuseţe se găsesc şi casele maicilor, îngrijite cu atenţie şi păstrând aceeaşi formă în ton cu biserica şi troiţa situată în mijlocul complexului, de unde se poate lua şi agheasmă, pentru cei ce doresc.

IMG_0416

IMG_0434

IMG_0440

IMG_0410

IMG_0422

IMG_0427

       De cum am intrat în acest loc minunat, am simţit că trăiesc un vis! Liniştea şi frumuseţea acestor locuri nu le-am mai întâlnit nicăieri în România, deşi am avut ocazia să vizitez forte multe mănăstiri, de care voi mai povesti. După 2-3 ore de linişte şi admiraţie de frumos, am plecat cu speranţa în suflet că voi mai reveni. La ieşire am cumpărat nelipsitele suveniruri, în semn de amintire a acestor minunate locuri. Pe curând!

Anunțuri

La opintici

       Zăceam în pat de vreo câteva zile, cu faţa în sus şi cu ochii la perfuziile cu calmante. Mare lucru nu simţeam, când şi când o durere nebună ce mă străpungea din piept până-n spate. Mă gândeam că poate până la sfârşitul lui august îmi voi putea împlini visul vf. Moldoveanu. Dar doctorul a râs de-a binelea, când l-am întrebat dacă peste o lună pot urca pe munte. Hmm,  cum adică nu, m-am întrebat eu, gândindu-mă în mintea mea că măcar voi încerca! Ce-i mare lucru trei fracturi…vor trece, de vânătăi nu  mă sinchiseam, ce-i drept aveam pe tot corpul, că doar fusesem la întâlnirea cu moartea!

Bineînţeles că nu m-am putut urca pe vf. Moldoveanu la sfârşitul lui august, spre mare mea dezamăgire, dar la sfârşitul lui septembrie iată-mă la opintici pe munte! Aş fi vrut să-i văd faţa ironică a doctorului acum!

IMG814

Mi-am găsit şi un prieten, bun însoţitor şi care să nu mă cicălească cu, vai ai grijă cum urci, vai  ai grijă să nu cazi! Cuţulică era blând, poate puţin ursuz, dar mergea, era din film, ca să zic aşa.

IMG1315

IMG1319

Spre bucuria mea, le-am dat clasă la cules opintici celorlalţi participanţi la această aventură, bătând recordul şi la cantitate şi la calitate. Iar dacă-mi puneţi cuvântul la îndoială, priviţi:

IMG1324

Aerul curat, priveliştile frumoase, mirosul de cetină parcă mi-a mai ogoit dorul nebun de ducă, după atâta covalescenţă. Îmi vine să şi râd, când mă gândesc că la jumătate de lună de la accidentul ăsta stupid, înşiram rufe în balcon, fără ştirea alor mei plecaţi la servici. Aşa că spre surprinderea lor, azi nu m-am plâns  de vreo durere. Cine-o mai simţea, cănd eram entuziasmată la maxim de culesul opinticilor. Cu gândul la gustoasa salată de toamnă, pe care o s-o prepar din ei, am uitat şi de coaste rupte si de tot! Drept vă spun, a fost mană cerească această  minicălătorie şi mi-a deschis pofta nebună de ducă, din nou. Luna aceasta voi merge să-mi cumpăr altă maşină, că mi-a făcut-o praf şi pulbere pe cealaltă, nenorocitul ăla de şofer în accident. Hmm, să vedeţi atunci călătorii….abia aştept! Pe curând!

Cascada Cailor

Cascada Cailor

IMG_0463

Ca un fel de relaxare după un traseu cum a fost vf. Pietrosu, a doua zi am ales Mocăniţa. Şi abia a treia zi m-am aventurat la alt traseu cum e Cascada Cailor, de oarece nu am vrut să urc cu telescaunul, ci cu telepiciorele. Şi nu mi-a părut rău deloc, mişcarea fiindu-mi benefică. Nu mai zic de priveliştea de o parte şi de alta a părtiei de pe sub telescaun pe care am urcat. Munţii, pădurea şi staţiunea, văzută de acolo de sus, erau magnifice. Din nou aveam noroc. Soarele era deja sus când am plecat de la baza Complexului Turistic Borşa şi a fost cu mine de altfel toată ziua. În timpul urcuşului m-am amuzat de doi bătrâni care traversau cu telescaunul şi care făceau aluzii la echipa mea. Erau simpatici, dar cu siguranţă nu aş fi vrut să fiu în locul lor, chiar dacă efortul fizic pe care l-am depus la urcare m-a cam obosit ce-i drept. Pârtia fiind aproape verticală. Numai nebunii şi o altă echipă de tineri cu ATV-urile, ce se mai aventurau astfel.

IMG928

Odată ajunsă deasupra pe platou, simţeam cum mintea mi s-a golit de  gânduri, putând să mă bucur ca un copil de frumuseţile naturii. Pentru cei lipsiţi de antrenament, este necesar de făcut un program după cel  al telescaunelor. Acesta coboară de sus până la orele 17 şi niciodată nu pleacă fără 10, 15 persoane, aşa că mare atenţie, dacă nu aveţi în plan să coborâţi la picior. Dacă timpul este chibzuit bine, nu veţi avea probleme. De la baza de sus a telescaunelor, am urmărit poteca către pădure, unde se bifurcă. Cea de la dreapta coboară prin pădure spre Cascada Cailor, iar cea care înainteză dreaptă, urcă spre platoul Ştiol. Am ales-o pe cea din dreapta şi am coborât circa 20 min. până la Cascada, drum lejer care te lasă să admiri în voie peisajul şi să ghiceşti prin desişul pădurii de conifere spectacolul Cascadei. La un moment dat, cărarea iese din pădure şi coboară pe coama muntelui oferind Cascada în toată splendoarea sa.

IMG_0463

Cascada Cailor este una dintre cele mai atrăgătoare obiective turistice din m-ţii Rodnei, fiind cea mai înaltă cădere de apă din ţară de circa 90 m. Apa este rezultatul zăpezilor topite şi a ploilor de peste an, adunate într-un circ glaciar pe versantul abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea, de unde se prăbuşeşte în jos, formând minunatul spectacol.

Denumirea acestei minunate opere de artă, se trage de la o legendă, care spune că localnicii obişnuiau  să-şi lase hergheliile de cai la păscut pe platoul Rezervaţiei, unde ursul ataca destul de des. Astfel se făcea că într-o noapte, pe o furtună năprasnică, acesta atacă din nou, încolţind animalele, obligându-le să sară în gol cu sutele. De atunci localnicii au dat denumirea de Cascada Cailor. Astfel şi muntele din apropiere devenind Muntele Cailor. Circul glaciar devine şi el Podul Cailor, iar pârâul ce se coboară în vale Izvorul Cailor.

IMG_0473

Toată această încărcătură legendară, împreună cu frumuseţea pe care natura a înlesnit-o, pentru a bucura ochiul omului, face ca anual mii de turişti să viziteze locurile acestea absolut minunate, făcându-i să-şi dorească să revie. Nu exagerez, dar am petrecut acolo privind şi admirând, făcând poze şi chiar stând tolănită într-o poiană din apropiere vreo două ore, excluzând timpul de venire şi întorcere. A fost minunat, liniştitor şi am simţit o încărcătură energetică maximă. La plecare, din când în când m-am oprit privind înapoi la frumuseţea  cascadei care se pierdea între brazii pădurii dese cu tot cu zgomot. Vă întrebaţi dacă am plecat spre cazare, răspunsul este, nu.

IMG927

IMG921

Am mers până la bifurcaţia cărării de la baza platoului de sus, după care am urmărit marcajul traseului spre platoul Ştiol. Ajunsă acolo, am ales un alt drum, de această dată spre stânga şi acesta marcat, făcând un mic traseu de creastă. A fost ceva absolut minunat! Privelişti de vis, bucurând ochiul, aer proaspăt, energie, plăcere şi multă, multă bucurie.

M-am întors târziu, ajungând la pensiune pe înserate, abia putând desluşi drumul de întuneric. Am luat cina aşa târziu cum era, timp în care  ne-am povestit unul altuia din echipă, încă o dată frumuseţile văzute. Undeva pe la 11-30 am reuşit să spargem gaşca şi să mergem la culcare. Pe curând!

Vf. Pietrosu

Vf, Pietrosu (2303 m.)

1176359_506684359413816_1893891346_n

Deşi am reuşit anul trecut să ajung în munţii Rodnei, din lipsă de timp, n-am mai apucat să scriu nici un articol pe blog deaspre asta. Aşadar, iată-mă acum căutând în cămaruţele minţii, amintiri frumoase despre aceşti minunaţi munţi. În articolele trecute, am reuşit în schimb, să postez  câte ceva despre această călătorie. Şi anume despre Turbăria din Poiana Stampei, descoperită în drum spre Maramureş,  şi despre Mocăniţă, unul din punctele turistice foarte cunoscute din această zonă. De fapt, capul listei cu  obiectivele turistice din Maramureş, pe care mi-am încropito, era un vis mai vechi, Vf. Pietrosu.

După un drum lung, dar plăcut, de la Suceava la Borşa, unde m-am şi cazat, am despachetat căt de repede am putut, luând o gustare rapidă, ca să nu pierd sub lăsarea nopţii o plimbare prin împrejurimi. Ţin să menţionez, că pensiunea la care m-am cazat, este una cât se poate de modestă. Camere curate şi spaţioase, cu baie proprie.  Posibilitatea de-a lua masa într-o sală special amenajată, unde să-ţi găteşti gustările ca acasă. Afară terasă, un foişor şi un mic spaţiu de joacă pentru copii. Convenabil, nu? Unde mai pui că preţul de 50 lei, e chiar foarte ok!

IMG930

IMG_0135

După plimbărică şi gura de aer proaspătă de munte, o poză, două, făcute la un schit găsit în apropiere la întorcere, am adormit mulţumită. Urma o zi mare, un traseu de 2303 m.  aşa că aveam nevoie de odihnă.

IMG_0126

A doua zi m-am tezit foarte devreme. Bagajele, echipamentul, dosarelul cu hărţi şi informaţii, erau pregătite. Am luat micul dejun în bucătăria pensiunii, timp în care am revizuit în minte traseul şi strictul necesar de care aveam nevoie. Eram pregătită. Mi-am strecurat carneţelul şi pixul lângă sticla cu apă din rucsac şi-am plecat. De menţionat că de la spitalul din Borşa, de la podul de beton şi până la schit, traseul poate fi parcurs cu maşina, scutind astfel mult din timp. Drumul nu este asfaltat pe tot parcursul dar e ok. Marcajele sunt vizibile până la schit, însă de acolo sunt două variante de a ajunge la următorul punct de reper şi anume Fortul lui Traian. Din întâmplare l-am ales pe cel mai puţin marcat, dar n-am regretat, deoarece am avut posibilitatea de-a  găsi afine şi a gusta pe săturate. Ajunsă la Fortul lui Traian, am constatat că pierdusem mai mult timp decât cel menţionat în informaţiile pe care le deţineam. Am decis să plec imediat, pentru a recupera din timpul pierdut.

Drumul spre Staţia Meteo era din ce în ce mai abrupt, făcându-mă să regret că am neglijat oarecum pregătirea fizică, dar am continuat să merg mai departe, luându-mi drept recompensă peisajul minunat pe care natura mi-l oferea. Pe traseu am întâlnit mai mulţi iubitori ai muntelui şi chiar şi un patruped, deşi existenţa acestora ca însoţitori nu prea sunt bineveniţi. Am încercat să rămân cu mult în urma acestora, deoarece câinele lor zgomotos şi chiar obraznic, îmi lăsa impresia că-mi pot lua adio de la marmote şi a turmelor de capre. După parcurgerea traseului lung şi obositor al serpentinelor abrupte, iată-mă ajunsă la Staţia Meteo. În timp ce am luat o gustărică, am admirat peisajul împrejurimilor încântătoare. Apoi am făcut câteva fotografii şi am plecat mai departe, bucuroasă  de bucata de traseu mai lejeră. Următorul popas fiind Lacul Iezer. Vestitul lac, cu forma hărţii ţării noastre. Abia aşteptam să-l văd!

IMG_0158

Spre surprinderea mea, traseul mi s-a părut mult mai uşor decât mă aşteptam, iar priveliştea era incredibil de frumoasă. Ziua însorită şi cerul limpede, a fost, trebuie să recunosc, un atu foarte important. Surpriză însă, de aproape lacul nu părea a nici un fel de hartă! Abia după ce am început să urc mai departe, începea ca harta să devină mai clară. Astfel, de câte ori oboseam, mă opream să privesc în jur şi să admir lacul, din ce în ce mai clar şi mai asemănător cu harta României.

IMG_0292

Ca să nu uit niciodată acele locuri, natura a făcut în aşa fel, să pot vedea şi o turmă de capre, care alergau speriate pe o culme de munte din apropiere. Peisajul te lăsa fără cuvinte. Vremea a fost de partea mea şi a echipei mele şi  ne-a lăsat să admirăm până în depărtare splendoarea acestor munţi minunaţi. Nici n-am simţit când am ajuns în vârf! M-am trezit deodată înaintea tuturor, mânată de curiozitate, admirând culmile golaşe colorate în mii de culori ale toamnei. Era ce-i drept foarte rece, dar de dragul peisajului, am stat mai mult de jumătate de oră pe vârf, făcând poze şi admirând măreţia naturii. Am mai gustat câte ceva de prin rucsacuri, împreună cu echipa mea de drumeţie şi cu ceilalţi muntomani care soseau din diferite părţi ale traseelor montane. A fost minunat când ne-am salutat, ca şi cum ne mai văzusem şi lăsând impresia că ne vom mai vedea.

IMG901

IMG_0283

IMG_0268

Am pornit spre bază, plină de energie, lăsându-mi echipa tot timpul la cinci minute în urmă. Aşa am reuşit să fac cunoştinţă cu o familie de marmote. Una dintre ele lăsându-se chiar fotografiată. Am făcut un mic popas în apropiere de Staţia Meteo, pentru a-mi aştepta echipa să le arăt şi lor minunatele fiinţe. Timp în care am notat câteva impresii.

IMG_0299

Ziua s-a terminat frumos, rămânând pe terasa pensiunii până târziu la o cană de ceai, la o vorbă cu echipa şi ceilalţi turişti sosiţi de curând. Imaginile din memorie şi baia caldă m-au trimis în sfârşi în somnul nopţii  mulţumitor. Pe curând!

Tinovul Mare din Poiana Stampei

Tinovul Mare din Poiana Stampei

***

IMG6191

Este un obiectiv turistic din judeţul Suceava, care nu  este cunoscut aproape deloc. Nici nu mă miră, nu se poate găsi din lipsa indicatoarelor.

Această Turbărie din Poiana Stampei, este o rezervaţie naturală de muşchi cu o grosime de 30-40 cm.  sub care se află o mlaştină acidă si lipsită de oxigen, unde flora bacteriană lipseşte. La suprafaţă privirea ne încântă cu diverse specii de pini, molizi sau brazi cu forme şi nuanţe diferite. Accesul în Turbărie se poate face pe un podeţ din lemn, de aproximativ 1 km. lungime.

Cel mai dificil lucru este să puteţi găsi această oază umedă şi deosebită. Un bun mod de a explica ar fi cu 200 m. înainte de a ieşi din Poiana Stampei spre Pasul Tihuţa pe partea stângă a şoselei DN 17, se află  un canton silvic în dreptul căruia este un indicator verde destul de greu vizibil.

IMG6331

Odată găsit acesta, puteţi lăsa maşina în curtea cantonului. Mergeţi în vale pe lângă un grajd de vite, până se zăreşte un pod din lemn uzat pe sub care trece un râu. Traversaţi podul şi îndreptaţi-vă spre pădure, unde se întrezăresc cărări ce duc la intrarea în rezervaţie şi anume podeţul din lemn de aproximativ 1 km. lungime despre care vă vorbeam adineauri. Pentru informaţii mai amănunţite despre găsirea acestui obiectiv turistic, vă puteţi adresa localnicilor, care sunt obişnuiţi cu astfel de întrebări.

IMG5821

Fiind un loc deosebit, la întoarcerea din concediu, m-am  mai abătut din drum spre a mai vedea o dată această oază minunată şi liniştită. E ca o ,,Dumbravă Minunată,, a României şi merită promovată atât pentru istoricul rezervaţiei cât şi pentru frumuseţea aparte a acestui loc deosebit.

***

Barajul Vidraru

Barajul Vidraru

***

         Un colos al Romaniei! Da, a fost si in trecut si mai este si acum si cred ca si pe viitor va mai fi mult timp, avand in vedere, ca la vremea cand a fost inaugurat, era al cincilea in Europa si al noualea in lume. Este un baraj, construit in forma de arc, facut din beton in dubla curbura.

IMG_0536b

Are o inaltime de 166 m si o lungime de coronament de 307 m. Suprafata lacului format se intinde pe 870 de ha iar adancimea este de circa 155 m ,  volumul apei fiind de 465 milioane metri cubi.

IMG_0496b

Impresionant, dar adevarat, acest colos a fost ideia celui care a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, insa intreaga constructie apartine rivalului sau si urmas la conducerea Romaniei, Nicolae Ceausescu. Constructia acestui urias proiect a durat 5 ani si a costat nici mai mult nici mai putin de un miliard patru sute saptezeci  de milioane de lei, bani vechi, iar ca acesti bani sa fie amortizati a fost nevoie de 28 de ani. Tot acest impresioanant baraj se lasa pe umerii a doi munti si anume Fruntii si Ghitu si strange apele a mai multor afluienti ai Argesului cum ar fi Raul Capra, Buda, Raul Doamnei, Cernatul, Vasanul, Topologul, Valea lui Stan, Limpedea.

IMG_0504b

Din 1961 si pana in 1966 cand barajul a fost dat in folosinta nu s-au divulgat prea multe informatii, nici despre cum s-au desfasurat lucrarile si nici despre greutatea cu care acestea s-au facut. Din cate am citit despre toate aceste lucruri, stiu ca se spune foarte putin de victimele cu care am platit acest colos. E vorba de 80 de vieti omenesti, insa gurile localnicilor vorbesc de sute de morti. Oricum, a fost o lucrare dificila dar facuta foarte bine  cu tehnologii care erau dintre cele mai bune la acel moment. Acest lucru a fost demonstrat de cel mai groaznic incident care a avut loc in anul 1974.

In 1974 a fost una dintre cele mai inspaimantatoare intamplari, cand toata valea Argesului era sa fie maturata de puhoiul de apa venit de la baraj. Atunci s-a crezut ca barajul s-a rupt, insa nu era decat una din vanele de golire de fund ale barajului blocata. A fost un mare dezastru, apa a maturat totul in cale. Au fost nevoie de 4 ore ca toata acesta tornada de apa sa poata fi oprita si asta datorita unui mare inginer de la vremea aceea Mengher. Bineinteles ca nu s-a vorbit de victime omenesti la acea vreme, dar tot din spusele oamenilor reese ca e vorba de un numar de victime neexact. In timpul  acela la Capataneni erau cazati militari care lucrau la tunelul din Transfagarasan si in timpul cand apele au buhnit, acestia, luau masa la cantina si ca au fost luati in plin de ape, nu se stie exact cati din ei.

La cutremurul din 1977, acest urias de neclintit, nici nu s-a sinchisit sa dea semne  de nesiguranta, astfel isi dovedeste inca o data acea garantie de 100 de ani. Ceea ce pe mine ma fascineaza cu adevarat, este centrala subterana, care este adevaratul motor al acestui urias colos. Aceasta este la baza muntelui de langa Cetatea Poenari. As fi vrut sa intru, dar nu este posibil decat cu o autorizatie speciala. Am citit ca trebuie sa cobori pana la 100 si ceva de metri  adancime ca sa ajungi la marea galerie de inca 132 de metri lungime, asta numai ca sa poti vedea sala masinilor si transformatoarelor de inalta tensiune,  unde sunt cele 4 turbine. Nu-i asa ca v-am starnit curiozitatea? As da mult, sa pot vedea intr-o zi  aceasta inima de energie electrica din fundul pamantului!

E fascinant! Pentru ca lacul urias de la suprafata sa poata exista, a fost nevoie ca sa dispara doua terenuri forestiere, un cimitir de soldati nemti, cazuti in razboi si mocanita de pe valea Argesului care acum se afla sub apele barajului.

IMG_0535b

Se spune ca aceasta constructie se poate distruge doar cu bomba atomica. Are o rezistenta uimitoare, chiar si la un cutremur de 8 grade pe scara Richter si are avertizori seismici de ultima generatie, care i-au fost amplasati acum 7 ani.

Muntele Plesa, mai are sa ne arate un simbol turistic  si anume statuia lui Prometeu cu fulgerul in mana, simbol al electricitatii, pe care marele sculptor Popovici Constantin a tinut sa ne-o infatiseze chiar aici, unde electricitatea se produce la ea acasa, in inima muntelui cand cele 4 turbine mesteca mii de tone de apa transformand totul intr-un intreg circuit.

IMG_0474b

Tot ca atractie turistica, la cateva sute de metri si anume la Casa Argeseana se pot organiza curse de agrement cu vaporul.

IMG_0473b

Valea lui Stan, ar fi o alta fateta de atractie pentru turisti. Situata in stanga barajului Vidraru, are o zona virgina de o frumusete nemaipomenita. Un traseu complet in zona, ar lua circa 6 sau 7 ore. Cuprinde 7 cascade si o grota sapata in stanca de paraul lui Stan. Sunt amenajate scari din bare de metal pentru a usura urcusurile. Pentru cei care doresc sa viziteze acest loc, este bine de stiut ca trebuie echipament adecvat. Se mai poate vizita si castelul lui Vlad Tepes, despre care v-am mai vorbit, mai poarta numele si de Cetatea Poenari. Pentru a nu scapa ceva ochiului, din impresionanta priveliste, va sugerez ca  acest traseu sa fie facut la picior. Nimic nu te poate relaxa mai bine, decat acest tinut rupt din frumusetile Raiului. Suntem cei mai fericiti dintre oameni ca mai avem inca neatinse asa frumuseti ale naturii.

IMG_0490b

***

Cetatea Poenari

Cetatea Poenari

***

Plecand din Constanta spre Arges, pe la sfarsitul lunii august, intr-o zi insorita care parea promitatoare de noi cuceriri de obiective turistice, am reusit sa fac o mica incursiune in trecutul istoriei comunei Arefu, la cetatea Poenari.

Picture 154

Pentru a localiza, mai bine cetatea, va pot relata ca se gaseste deasupra Cheilor Argesului la 25 km de Curtea de Arges si la 4 km de renumitul baraj Vidraru.

Dinspre Curtea de Arges cel mai apropiat sat, este Capataneni, comuna Arefu.

Imediat ce am ajuns la baza muntelui Cetatuia, ochii mi s-au dezlipit de drumul de asfalt, pe care il urmaream umplandu-se de mirare vazand zidurile impunatoare si rosiatice pe creasta de munte impadurita. Recunosc ca aceasta priveliste m-a cucerit din prima. Stiam ca ma asteptau destule trepte de urcat din ceea ce-am citit, cand m-am documentat despre acest loc, dar nu m-am gandit ca acest urcus avea sa-mi dea bataie de cap.

Picture 138

 Facandu-mi curaj am decis sa iau cu asalt cele 1480 de trepte ce urmau sa ma duca acolo unde Vlad Tepes isi crease fortareata cu secole in urma. In sinea mea ma intrebam cum au putut construi asa cetate stramosii nostri, la acea vreme, cu putinele mijloace existente, la inaltimea de 850 m altitudine.

La inceput, a urca pe scari mi se parea o joaca, nu am luat nici macar o sticla cu apa, ceea ce m-a facut sa-mi para foarte rau. Am improvizat, si cum murele isi intindeau rugii imbietori pe dupa balustradele de protectie a scarilor, ma gandeam ca in copilarie mancam adesea mure, si de ce nu as face asta si acum, chiar daca turistii treceau destul de numerosi pe langa mine. Erau unele dulci, altele mai putin coapte, mai acrisoare, dar mi-au taiat setea.

Dupa un mic ospat cu asa bunatati, am inceput sa urc mai cu forta scarile, din cand in cand privind in urma la minunata padure deasa si verde.

Constatand ca incepeam sa am rau de inaltime, pentru a nu renunta la jumatatea drumului la decizia de-a ajunge cu orice pret acolo sus, am decis sa mai analizez inca o data in minte, legendele acestui loc.

Se spune in una din cele trei variante ale legendelor locului, ca Vlad Tepes si-ar fi pierdut fratele in urma unei otraviri, care a fost pusa la cale de catre localnici. Acestia, erau ingroziti de pedepsele pe care Tepes le aplica celor neascultatori, astfel doreau ca si pe el sa-l otraveasca si sa scape de groaza cu care ii teroriza. Vlad Tepes, afland de tradarea pusa la cale de catre localnici, ii ia prin surprindere pe acestia, chiar in ziua de Paste, asa cum erau gatiti de sarbatoare, fiind iesiti la hoara satului, si-i  duce cu sila pe varful acestui munte, unde-i  pune sa munceasca la cetate, pana hainele de pe ei s-au rupt.

O alta legenda spune ca Vlad Tepes urmarit fiind de hoardele turcesti, s-ar fi refugiat intre zidurile acestei cetati. Zidurile fiind distruse in mare parte de turci, Vlad Tepes fuge, ajutat de sapte frati fierari, care ii potcoveste calul sau si al ostenilor care erau cu el, cu potcoavele invers, astfel reusind sa-i duca in eroare pe turci si sa scape nevatamati.

Cea de a treia legenda o are ca protagonista pe sotia lui Vlad Tepes. Aceasta asediata fiind intre zidurile cetatii, pentru a nu cadea prada in mainile turcilor, se arunca de pe meterezele cetatii in prapastie, inrosind apele raului de la poalele muntelui. Acest rau, poarta si astazi numele de Raul Doamnei.

Frumoase legende, insa simteam cum picioarele ma lasa din cauza durerii musculare. M-am asezat pe o banca si m-am gandit ca e foarte buna decizia celor care au amenajat bancutele.

Picture 142

In susul urcusului se putea zari printre copacii padurii un luminis obscur in care se ivea un micut catunel. M-am ridicat de pe banca si m-am indreptat bucuroasa spre acel luminis. Era catunul strajerului cetatii de la care poti lua suveniruri si informatii cu privire la istoria cetatii. Tot aici se plateste biletul de intrare care e destul de convenabil, cinci lei, iar daca vrei sa faci poze, se mai plateste o taxa in functie de performantele fotografului impartita in amatori si profesionisti.

Inca un obstacol, este podul peste care trebuie sa treci ca sa ajungi la inca un rand de scari, ce urca spre incinta cetatii.

Este o priveliste colosala, dar si infricosatoare, cel putin pentru mine a fost, caci la intrare ca si carte de vizita a acestor locuri, stau doi insi trasi in teapa.

IMG_0436

Desigur, nu sunt indivizi reali, dar e destul de credibil peisajul, cand mai incolo poti vedea si o ghilotina, o spanzuratoare si o buturuga cu topor cu tot, lipsind numai calaul. Este de-adreptul spectaculos, dar si o buna introducere in lumea acelor vremuri demult apuse.

IMG_0424

Din cetate au mai ramas ruinele zidurilor reamenajate in prezent de catre cei care adminstreaza monumentele, dar si asa peisajul este foarte somptuos.

In partea de nord a cetatii de unde se presupune ca sotia lui Vlad Tepes s-ar fi aruncat in prapastie, bucata de stanca cu tot cu zid, nu mai exista, deoarece s-au prabusit in timpul cutremurului din anul 1915.

Privind in haul care mi se deschidea sub ochi, cu acel zid retezat parca de o mana nevazuta, am simtit cum in stomac se rastogolea un nod, din ce in ce ametindu-ma.

IMG_0418

M-am indepartat de balustrada protectoare si m-am asezat jos langa zid. Racoarea zidului, dar si privelistea unor jucause soparle, au reusit sa ma invioreze. Dar nu am mai avut curajul sa mai privesc nici o clipa in haurile care inconjoara  cetatea.

Aceasta cetate sfideaza natura, prin indrazneata ei asezare pe culmea muntelui. Iti lasa impresia ca poti oricand sa fii inghitit de haurile din imprejurul ei, fara a putea lasa in urma vre-un semn. De sus din cetate, de langa ceea ce odata au fost ferestre, se vad in departare asezarile comunei Arefu.

IMG_0419

Spectaculos, maret, indraznet, acestea sunt cuvintele care iti vin in minte.

Toata aceasta frumusete, te face sa uiti de numarul treptelor urcate si de oboseala si iti da curaj sa invingi si cel mai mare rau de inaltime. Marturisesc  ca la fiecare poza pe care am facut-o, picioarele imi erau moi si genunchii tremuranzi, stomacul cat mai aproape de gura, iar caldura de pe sira spinarii ma inmuia facandu-ma neputincioasa. Dar, a meritat si pentru a va convinge de toate acestea, va invit cu mare placere sa vizitati cu incredere aceasta marturie frumoasa a istoriei poporului roman.

Orele de vizita in aceasta cetate sunt zilnice incepand cu ora 9 si incheindu-se cu ora 18. Un bilet pentru adult costa 5lei, iar pentru copii si studenti 2lei.

***