Invitaţie

1503841_421843131278080_1746461587_n

(poezie cu care am participat la concursul Romeo si Julieta la Mizil, nota 7,00)

Invitaţie

 

În întunericul din mine,

cărările sunt asfaltate

şi te ghidezi de poezii

de ceva timp prin trup sculptate.

 

Cu mine n-ai să te-ntâlneşti

demult eu nu -s în trupul meu

lăsând lumina mai obscură

eu mi-am făcut din trup muzeu.

 

În ramă am aşezat urzeli

de vise şi poeme dulci

bilet, plăteşti cu timpul tău,

de-mi faci onoare şi ajungi.

 

Pe scena minţii dau spectacol,

întotdeauna viaţa joacă

şi mă întreb şi eu ca toţi,

ce-o mai rămâne dacă pleacă?

 

Poftiţi cât e cărarea nouă,

pe-asfaltul trupului nu plouă,

veniţi la teatru, la muzeu,

la poezia care-s eu!

Anunțuri

11 răspunsuri la „Invitaţie

  1. Am participat și eu la acest concurs, în câteva ediții, cu poezii și epigrame. Dacă nu ai primit un premiu pentru această creație, înseamnă că juriul te-a neîndreptățit. Eu cred că meritai.

  2. Va felicitam pentru blogul pe care il realizati!
    Ne-ar placea mult sa faceti cunostinta si cu blogul nostru, „Dictionar Sexualitate”, de la adresa https://dictionarsexualitate.wordpress.com/,
    ce are la baza un proiect ambitios: o enciclopedie populara a sexualitatii, în care informatiilor din definitii si articole li se adauga cele
    rezultate din completarea a numeroase chestionare online.
    Suntem aproape siguri ca va va interesa si pe dvs.
    Mult succes in ceea ce faceti!
    Toata recunostinta pentru rabdarea cu care ati citit mesajul nostru!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s