Să zâmbim :)

10417435_1536172159953991_9202110511680894037_n

  (img. nu-mi apartţine)

O babă se duce la ginecolog:
– Domnu’ doctor, îmi curge sânge din păsărică 😦
– Când aţi făcut ultimă oară sex?
– În 1946 toamna.
– Doamnă, nu este sânge, este rugină!

738726236

O prostituată merge la un doctor de chirurgie plastică şi îl roagă să îi mai facă o gaură în fund.
Doctorul mirat şi foarte intrigat o întreabă:
– Doamnă ca să vă fac operaţia, aş vrea totuşi să ştiu şi eu motivul care vă determină la un asemenea fapt.
– Doctore, fiindcă în ultimul timp businessul îmi merge foarte bine, aş vrea să deschid un nou punct de lucru.

b5

(img. nu-mi aparţine)

Soțul și soția, toată noaptea au făcut sex. A doua zi, vecinul, moș Ion, i se plânge soțului:
– Vecine, seara, când voi faceți sex, strigătele și gemetele voastre, se aud în tot blocul. Nu ați putea s-o faceți mai în liniște?
– Cum mai în liniște?
– Fă ce vrei, măcar cu scotch astupă-i gura soției, dar să fie liniște.
Seara, soțul astupă gura soției cu scotch și încep a face dragoste. După prima rundă, soțul strigă:
– Moș Ion, așa e bine?
– Da. – strigă moș Ion.
După a doua iar:
– Și așa tot e bine?
– Da.

Şi tot aşa s-a repetat de câteva ori. Pe la unu noaptea, soţul iar :

_ Moş Ion, da aşa nu te deranjează?

La care moşul, vădit iritat:

_ Scoate-n pi…da mătii schotch-ul acela, că deja toţi vecinii cred că mă f… pe mine!

*

Zâmbărici

Glumiţe

10153867_686176671440986_536443766_n

Miriapodul, timid, cu privirea în pământ îi spune miriapodiţei:
– Ştii, mie îmi cam place de tine!
Miriapodiţa, roşind, răspunde:
– Şi mie îmi cam place de tine!
Şi s-au luat de mână, şi s-au luat de mână, şi s-au luat de mână, şi s-au luat de mână, şi s-au luat de mână, şi s-au luat de mână.

*

Cică îl opreşte poliția pe un șofer beat criţă şi îl întreabă de ce merge cu mașina, beat…Răspunsul nu întârzie să apară:
-Crezi că mă mai urcam în mașină să conduc dacă puteam să merg pe jos?

*

Cascada Cailor

Cascada Cailor

IMG_0463

Ca un fel de relaxare după un traseu cum a fost vf. Pietrosu, a doua zi am ales Mocăniţa. Şi abia a treia zi m-am aventurat la alt traseu cum e Cascada Cailor, de oarece nu am vrut să urc cu telescaunul, ci cu telepiciorele. Şi nu mi-a părut rău deloc, mişcarea fiindu-mi benefică. Nu mai zic de priveliştea de o parte şi de alta a părtiei de pe sub telescaun pe care am urcat. Munţii, pădurea şi staţiunea, văzută de acolo de sus, erau magnifice. Din nou aveam noroc. Soarele era deja sus când am plecat de la baza Complexului Turistic Borşa şi a fost cu mine de altfel toată ziua. În timpul urcuşului m-am amuzat de doi bătrâni care traversau cu telescaunul şi care făceau aluzii la echipa mea. Erau simpatici, dar cu siguranţă nu aş fi vrut să fiu în locul lor, chiar dacă efortul fizic pe care l-am depus la urcare m-a cam obosit ce-i drept. Pârtia fiind aproape verticală. Numai nebunii şi o altă echipă de tineri cu ATV-urile, ce se mai aventurau astfel.

IMG928

Odată ajunsă deasupra pe platou, simţeam cum mintea mi s-a golit de  gânduri, putând să mă bucur ca un copil de frumuseţile naturii. Pentru cei lipsiţi de antrenament, este necesar de făcut un program după cel  al telescaunelor. Acesta coboară de sus până la orele 17 şi niciodată nu pleacă fără 10, 15 persoane, aşa că mare atenţie, dacă nu aveţi în plan să coborâţi la picior. Dacă timpul este chibzuit bine, nu veţi avea probleme. De la baza de sus a telescaunelor, am urmărit poteca către pădure, unde se bifurcă. Cea de la dreapta coboară prin pădure spre Cascada Cailor, iar cea care înainteză dreaptă, urcă spre platoul Ştiol. Am ales-o pe cea din dreapta şi am coborât circa 20 min. până la Cascada, drum lejer care te lasă să admiri în voie peisajul şi să ghiceşti prin desişul pădurii de conifere spectacolul Cascadei. La un moment dat, cărarea iese din pădure şi coboară pe coama muntelui oferind Cascada în toată splendoarea sa.

IMG_0463

Cascada Cailor este una dintre cele mai atrăgătoare obiective turistice din m-ţii Rodnei, fiind cea mai înaltă cădere de apă din ţară de circa 90 m. Apa este rezultatul zăpezilor topite şi a ploilor de peste an, adunate într-un circ glaciar pe versantul abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea, de unde se prăbuşeşte în jos, formând minunatul spectacol.

Denumirea acestei minunate opere de artă, se trage de la o legendă, care spune că localnicii obişnuiau  să-şi lase hergheliile de cai la păscut pe platoul Rezervaţiei, unde ursul ataca destul de des. Astfel se făcea că într-o noapte, pe o furtună năprasnică, acesta atacă din nou, încolţind animalele, obligându-le să sară în gol cu sutele. De atunci localnicii au dat denumirea de Cascada Cailor. Astfel şi muntele din apropiere devenind Muntele Cailor. Circul glaciar devine şi el Podul Cailor, iar pârâul ce se coboară în vale Izvorul Cailor.

IMG_0473

Toată această încărcătură legendară, împreună cu frumuseţea pe care natura a înlesnit-o, pentru a bucura ochiul omului, face ca anual mii de turişti să viziteze locurile acestea absolut minunate, făcându-i să-şi dorească să revie. Nu exagerez, dar am petrecut acolo privind şi admirând, făcând poze şi chiar stând tolănită într-o poiană din apropiere vreo două ore, excluzând timpul de venire şi întorcere. A fost minunat, liniştitor şi am simţit o încărcătură energetică maximă. La plecare, din când în când m-am oprit privind înapoi la frumuseţea  cascadei care se pierdea între brazii pădurii dese cu tot cu zgomot. Vă întrebaţi dacă am plecat spre cazare, răspunsul este, nu.

IMG927

IMG921

Am mers până la bifurcaţia cărării de la baza platoului de sus, după care am urmărit marcajul traseului spre platoul Ştiol. Ajunsă acolo, am ales un alt drum, de această dată spre stânga şi acesta marcat, făcând un mic traseu de creastă. A fost ceva absolut minunat! Privelişti de vis, bucurând ochiul, aer proaspăt, energie, plăcere şi multă, multă bucurie.

M-am întors târziu, ajungând la pensiune pe înserate, abia putând desluşi drumul de întuneric. Am luat cina aşa târziu cum era, timp în care  ne-am povestit unul altuia din echipă, încă o dată frumuseţile văzute. Undeva pe la 11-30 am reuşit să spargem gaşca şi să mergem la culcare. Pe curând!

Vf. Pietrosu

Vf, Pietrosu (2303 m.)

1176359_506684359413816_1893891346_n

Deşi am reuşit anul trecut să ajung în munţii Rodnei, din lipsă de timp, n-am mai apucat să scriu nici un articol pe blog deaspre asta. Aşadar, iată-mă acum căutând în cămaruţele minţii, amintiri frumoase despre aceşti minunaţi munţi. În articolele trecute, am reuşit în schimb, să postez  câte ceva despre această călătorie. Şi anume despre Turbăria din Poiana Stampei, descoperită în drum spre Maramureş,  şi despre Mocăniţă, unul din punctele turistice foarte cunoscute din această zonă. De fapt, capul listei cu  obiectivele turistice din Maramureş, pe care mi-am încropito, era un vis mai vechi, Vf. Pietrosu.

După un drum lung, dar plăcut, de la Suceava la Borşa, unde m-am şi cazat, am despachetat căt de repede am putut, luând o gustare rapidă, ca să nu pierd sub lăsarea nopţii o plimbare prin împrejurimi. Ţin să menţionez, că pensiunea la care m-am cazat, este una cât se poate de modestă. Camere curate şi spaţioase, cu baie proprie.  Posibilitatea de-a lua masa într-o sală special amenajată, unde să-ţi găteşti gustările ca acasă. Afară terasă, un foişor şi un mic spaţiu de joacă pentru copii. Convenabil, nu? Unde mai pui că preţul de 50 lei, e chiar foarte ok!

IMG930

IMG_0135

După plimbărică şi gura de aer proaspătă de munte, o poză, două, făcute la un schit găsit în apropiere la întorcere, am adormit mulţumită. Urma o zi mare, un traseu de 2303 m.  aşa că aveam nevoie de odihnă.

IMG_0126

A doua zi m-am tezit foarte devreme. Bagajele, echipamentul, dosarelul cu hărţi şi informaţii, erau pregătite. Am luat micul dejun în bucătăria pensiunii, timp în care am revizuit în minte traseul şi strictul necesar de care aveam nevoie. Eram pregătită. Mi-am strecurat carneţelul şi pixul lângă sticla cu apă din rucsac şi-am plecat. De menţionat că de la spitalul din Borşa, de la podul de beton şi până la schit, traseul poate fi parcurs cu maşina, scutind astfel mult din timp. Drumul nu este asfaltat pe tot parcursul dar e ok. Marcajele sunt vizibile până la schit, însă de acolo sunt două variante de a ajunge la următorul punct de reper şi anume Fortul lui Traian. Din întâmplare l-am ales pe cel mai puţin marcat, dar n-am regretat, deoarece am avut posibilitatea de-a  găsi afine şi a gusta pe săturate. Ajunsă la Fortul lui Traian, am constatat că pierdusem mai mult timp decât cel menţionat în informaţiile pe care le deţineam. Am decis să plec imediat, pentru a recupera din timpul pierdut.

Drumul spre Staţia Meteo era din ce în ce mai abrupt, făcându-mă să regret că am neglijat oarecum pregătirea fizică, dar am continuat să merg mai departe, luându-mi drept recompensă peisajul minunat pe care natura mi-l oferea. Pe traseu am întâlnit mai mulţi iubitori ai muntelui şi chiar şi un patruped, deşi existenţa acestora ca însoţitori nu prea sunt bineveniţi. Am încercat să rămân cu mult în urma acestora, deoarece câinele lor zgomotos şi chiar obraznic, îmi lăsa impresia că-mi pot lua adio de la marmote şi a turmelor de capre. După parcurgerea traseului lung şi obositor al serpentinelor abrupte, iată-mă ajunsă la Staţia Meteo. În timp ce am luat o gustărică, am admirat peisajul împrejurimilor încântătoare. Apoi am făcut câteva fotografii şi am plecat mai departe, bucuroasă  de bucata de traseu mai lejeră. Următorul popas fiind Lacul Iezer. Vestitul lac, cu forma hărţii ţării noastre. Abia aşteptam să-l văd!

IMG_0158

Spre surprinderea mea, traseul mi s-a părut mult mai uşor decât mă aşteptam, iar priveliştea era incredibil de frumoasă. Ziua însorită şi cerul limpede, a fost, trebuie să recunosc, un atu foarte important. Surpriză însă, de aproape lacul nu părea a nici un fel de hartă! Abia după ce am început să urc mai departe, începea ca harta să devină mai clară. Astfel, de câte ori oboseam, mă opream să privesc în jur şi să admir lacul, din ce în ce mai clar şi mai asemănător cu harta României.

IMG_0292

Ca să nu uit niciodată acele locuri, natura a făcut în aşa fel, să pot vedea şi o turmă de capre, care alergau speriate pe o culme de munte din apropiere. Peisajul te lăsa fără cuvinte. Vremea a fost de partea mea şi a echipei mele şi  ne-a lăsat să admirăm până în depărtare splendoarea acestor munţi minunaţi. Nici n-am simţit când am ajuns în vârf! M-am trezit deodată înaintea tuturor, mânată de curiozitate, admirând culmile golaşe colorate în mii de culori ale toamnei. Era ce-i drept foarte rece, dar de dragul peisajului, am stat mai mult de jumătate de oră pe vârf, făcând poze şi admirând măreţia naturii. Am mai gustat câte ceva de prin rucsacuri, împreună cu echipa mea de drumeţie şi cu ceilalţi muntomani care soseau din diferite părţi ale traseelor montane. A fost minunat când ne-am salutat, ca şi cum ne mai văzusem şi lăsând impresia că ne vom mai vedea.

IMG901

IMG_0283

IMG_0268

Am pornit spre bază, plină de energie, lăsându-mi echipa tot timpul la cinci minute în urmă. Aşa am reuşit să fac cunoştinţă cu o familie de marmote. Una dintre ele lăsându-se chiar fotografiată. Am făcut un mic popas în apropiere de Staţia Meteo, pentru a-mi aştepta echipa să le arăt şi lor minunatele fiinţe. Timp în care am notat câteva impresii.

IMG_0299

Ziua s-a terminat frumos, rămânând pe terasa pensiunii până târziu la o cană de ceai, la o vorbă cu echipa şi ceilalţi turişti sosiţi de curând. Imaginile din memorie şi baia caldă m-au trimis în sfârşi în somnul nopţii  mulţumitor. Pe curând!

Arca

1618534_1440225089544083_529151873_n                                                                              (img. nu-mi aparţine)

Arca

Sunt o padure ce arde,

tremurând de frică

să nu fugiţi din sufletul meu

speriaţi de flăcări!

Ard, ca sa-mi pot mistui durerea

şi pentru a-mi topi trecutul

spre a mă naşte din nou,

un nou, cu toţi cei pe care

arca sufletului meu

îi va salva.

Urechea

tren                                                                                                     (img. nu-mi aparţine)

Urechea

Pregăteşte-ţi urechea cea mai sfântă

vreau să-ţi povestesc despre trecutul cel dureros

care mă bântuie cu fantomele lui urâte

angajate cu normă întreagă

la moara care-mi macină viaţa,

şi care iau tribut

fără să mă întrebe

şi fără să fiu de acord.

Chiar totul se plăteşte pe această planetă?

N- aş fi crezut!

În buzunarele prezentului

nu am decât mărunţiş,

câte un răsărit de soare,

câte un apus, o cafea, două

şi oameni, prea goi de viaţă

măcinaţi la aceleaşi mori nebune!

În care tren să mă urc

cu bagajele pline de pace interioară,

fără bilet, fără trecut,

lângă urechea ta cea mai sfântă

care să mă asculte mereu?