Şi sufletul?


10013616_730302360335964_873811324_n

     (img. nu-mi aparţine)

   Şi sufletul?

Mi-am uitat trupul mergând pe o stradă,

ce foşnet de suflet să-l mai îmbie acasă?

Într-însul mistreţii durerii cu colţi mari şi albi

râmau pe cărarea inimii de eri,

poate o mai fi vreo fereastră uitată deschisă

aş striga înăuntrul lui ca într-un puţ părăsit,

s-ar răsuci cumva strigarea mea

torcând prin vene fir de deşteptare,

sau poate nu mai pricepe tocitura cuvintelor ,,hai acasă”

Las lemnele minţii să ardă în focul gândurilor,

eu mă duc disperată după el,

aşa fac de când m-am născut.

Şi trăirile mele… şi sufletul?

Anunțuri

Un salut

 

1922303_445164218948067_1375668384_n(img. nu-mi aparţine)

 

Un salut

Din împreunarea unor mâini

bătrâne şi bătătorite

de munca grea a supravieţuirii,

din ridurile adânci

ale unor frunţi

săpate de grijile

prea de timpurii ale sorţii,

din zâmbetul inocent şi luminos

al unui copil neîncercat de durere,

din răsăritul clar al unei dimineţi

pline de verdeaţă şi prospeţime de mai,

vă salută cea mai misterioasă chemare,

viaţa!

 

Ultimul marş

1960033_726719327360934_293763921_n

(img. nu-mi aparţine)

Ultimul marş

*

Da, în inima mea e o  durere,

ca un jar usturător de foc

pe care-l calc în fiecare zi

cu sufletul desculţ.

Da, inima mea e o cale ferată bătrână,

zguduită de mai multe ori pe zi

de trenurile năucitoare ale deznădejdii

cu vagoane pline de agonii.

Da, inima mea e un port părăsit,

unde nu mai debarcă nimeni

şi de unde nimeni şi nimic nu mai pleacă,

prea goale şi alunecoase îi sunt hambarele  sentimentelor

pentru a se mai prinde de pereţii lor goi, simtimente umane.

Da, inima mea e o Siberie de viscole dureroase

prin care-mi plimb sufletul pe înserate,

fără cuvinte, fără tânguieli,

ca la un marş al unei morţi mute

care nu mai poate spune nimic la nimeni.

*