Nu va fie teama!

Nu va fie teama!

***

Sufletul meu,e un inger curat,

O primavara de un verde crud,

Un fluture frumos,

ce zboara in vazduhul cerului senin!

E un tril de pasare cantatoare,

O raza de soare ce cade pe un bob de roua clara si rece,

E un fior dulce, ce trece usor

pe langa sufletele voastre!

E un vis intr-o noapte de vara,

cu cerul instelat.

E un raset cristalin de copil,

Un leagan alunecand in aerul curat al serii,

Nu va fie teama de el!

***

Te rog!

Te rog!

***

Inchideti nasturii de la inima te rog,

ti se vede sufletul atat de gol…

ti se vede durerea, disperarea si singuratatea

si insusi haurile negre pe unde ai umblat!

*

Puneti o masca cu zambet pe fata te rog,

ti se vede dispretul si ura!

Inceteaza a mai vorbi te rog,

vorbele tale sunt gloante ce ma strapung!

*

Inchide ochii te rog,

privirea ta iscoditoare, ma arde!

Acum, aseazate langa mine te rog

si spune, cine te-a ranit?

***

Semnătura vieţii

Semnătura vieţii

***

Arşiţa dorinţei,

mă parjoleşte pe suflet ,

până mă arde!

Uneori, păstrez din fumul durerii ca amintire,

alteori îl las să se înalţe ca  ofrandă,

pentru altarul viselor neîmplinite.

Doresc, doresc şi iar doresc, la infinit…

şi nici nu ştiu de ce!

Mai pun o faţă de masă curată,

peste altarul viselor

şi privesc cum se conturează ca la indigo,

noi vise.

Arşiţa dorinţei,

mă pârjoleşte pe suflet,

pânâ mă arde!

Neputinţa împlinirii,

mă prinde de chingile sufletului

cu mâini de fier şi mă strânge,

mă doare cumplit!

Uneori, păstrez din amintirile durerii,

alteori, las ca durerea să-mi omoare dorinţa.

Mai pun o faţă de masă curată,

peste altarul viselor

şi privesc cum se conturează ca la indigo,

noi vise.

Arşiţa dorinţei,

mă pârjoleşte pe suflet,

până mă arde!

E semnătura vieţii,

pe foaia sufletului!

***

Maine, nu voi mai fi!

Maine, nu voi mai fi!

***

Sunt cuvantul frumos al omenirii,

Sunt o frunza din pomul vietii,

Sunt fluturele ce-si incearca azi,

Prima data zborul.

Sunt o mica dorinta

Din imensul cer al sufletului,

Sunt copilul stramosilor mei viteji,

Sunt un crin alb, ce a crescut si a inflorit,

Dincolo de gardul gradinii Raiului,

Sunt lacasul in care Dumnezeu

A hotarat sa-si lase farama,

Sunt condamnatul la viata,

Doar pentru ca am indraznit sa ma nasc.

Sunt durerea si fericirea deopotriva amestecate,

Sunt o imensa sita,

Ce separa frumosul, de rezidurile vietii.

Sunt cararea care duce

La capatul deja hotarat al vietii,

Semenii mei frumosi,

Deschide-ti usile sa ma vedeti

Cum trec

Pe cararea vietii,

Maine, nu voi mai fi!

***